Prezentare

Facultatea de Științe Politice (FSP) din cadrul SNSPA București este una dintre cele mai mari facultăți de științe politice din România și cea mai mare facultate de științe politice din București. Facultatea oferă pregătire de specialitate în domeniile Știinte Politice, Relații Internaționale, Sociologie, Psihologie. Programele oferite de facultate în aceste domenii acoperă atât studiile de licență, cât și cele de masterat și doctorat. Prin aceste programe și activitatea de cercetare desfasurată, facultatea își propune să dezvolte disciplinele științe politice, sociologie și psihologie și a celor conexe acestora, dar și valorile democratice și civice ale societății românești. Domeniile de studiu și cercetare în care facultatea și-a dezvoltat o expertiză solidă sunt: teorie și filozofie politică, politică comparată, relații internaționale, studii europene, politici publice, politica Centrului și estului Europei, studiul democrației și al minorităților, sociologie politică, sociologie electorală, sociologie a corpului și a sănătății, sociologie și gen, metodologie de cercetare, antropologie culturală și socială, antropologie vizuală, psihologia organizațiilor, psihologie și muncă.

Cadrele didactice au o vastă experiență de cercetare pe subiecte precum sistemele electorale, partidele și sisteme de partide, inegalitățile sociale, relațiile de muncă și industriale, egalitatea de gen, teoria și filosofia politică, consumul și locuirea, minoritățile, dezvoltarea Uniunii Europene etc.

Programele noastre de licență în Știinte Politice, Relații Internaționale, Sociologie, Psihologie sunt acreditate ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior). De asemenea, toate programele de masterat și doctorat organizate în Facultatea de Științe Politice sunt acreditate ARACIS.

Facultatea de Științe Politice are în componență două departamente, Departamentul de Științe Politice și Studii Europene, respectiv Departamentul de Sociologie, care organizează activitate de cercetare și predare. Personalul academic al Facultății are o pregătire multi-disciplinară ce asigură un suport de calitate studiilor fundamentale de științe politice, sociologie și psihologie, dar și a celor specializate. Dezvoltarea continuă a programelor de masterat este foarte importantă pentru Facultatea de Știinte Politice, care în prezent oferă 12 programe de masterat cu predare în limba română și unul în limba engleză. Facultatea de Științe Politice - SNSPA oferă o educație de calitate inclusiv la nivel doctoral (științe politice și sociologie) în principal celor care doresc să aprofundeze aceste domenii de studiu sau se orienteaza către o carieră academică și de cercetare. Absolvenții facultății noastre sunt apreciați pentru pregatirea teoretică și empirică solidă, pentru setul de abilități profesionale și sociale deținut. Ei lucrează atât în țară, cât și în străinătate în instituții guvernamentale, organizații internaționale, ONG-uri, firme private, institute de cercetare, ambasade, dar și în alte instituții din București sau în administrația locală (primării, consilii locale, consilii județene) sau centrală (guvern, parlament, președinție).

Mesajul Decanului

Dacă ați pornit în căutarea unui loc în care educația academică se îmbină cu pragmatismul, aici este locul potrivit. Absolvenții noștri sunt înarmați să facă față exigențelor unei piețe a muncii în continuă dinamică. Fiind convinși că flexibilitatea și specializarea multidisciplinară oferă mai multe oportunități, am dezvoltat în facultatea noastră o ofertă academică variată pentru toate etapele învățământului universitar. Programele noastre de formare sunt astfel gândite încât să ofere un avantaj competitiv absolvenților și aceasta pentru că înțelegem că în societatea de astăzi este nevoie, mai mult decât oricând, de minți capabile să analizeze și să rezolve rapid și eficient probleme complexe. În acest sens încercăm să oferim atât predarea unor cunoștințe teoretice fundamentale cât și să formăm deprinderi practice. Închei prin a vă invita să descoperiți facultatea noastră

Conf. Univ. Dr. Cristian Pîrvulescu

Prezentare video a Facultății de Științe Politice